Realizări

 Privind în retrospectivă, mandatul de deputat care mi-a fost  încredințat la sfârșitul anului 2014 de către cei care m-au votat a fost unul marcat de provocări enorme și decizii dificile.
La fiecare etapă m-am ghidat de valori esențiale cum ar fi disciplina, respectul față de cetățeni și implicarea plenară în activitatea Parlamentului.
M-am ținut de regula ca la fiecare ședință plenară să fiu activ și să mă implic în dezbateri adresând întrebări autorilor de inițiative legislative, raportorilor, comisiilor de resort etc. astfel am înregistrat un număr de 462 de intervenții și interpelări în cadrul ședințelor plenare și 16 luări de cuvânt și declarații pe marginea subiectelor de actualitate:

 

#reacțiiadverse Ascultați-l și pe vicepreședintele Parlamentului, care mai nu și-a pierdut copilul din cauza vaccinului 😞. Ceilalți merg po prințipu: moia hata s craiu, se pare 😞. Interesant, cum se vor uita în ochii părinților copiilor nevaccinați guvernanții, cînd vor veni să le ceară voturi… sau poate nu le vor cere că, cei cu copii nevaccinați sunt o minoritate, așa cum indică Curtea Constituțională?

Gepostet von Fadei Nagacevschi am Dienstag, 27. November 2018

Am formulat 157 de amendamente la numeroase legi discutate în legislatura a XX-a. În urma întâlnirilor cu cetățenii în orele de audiență și a petițiilor primite în scris, am adresat Executivului 89 de demersuri și sesizări prin care am solicitat intervenția autorităților în rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă cetățenii.
Sunt autorul și co-autorul a unui număr de 32 de inițiative legislative cu impact direct asupra îmbunătățirii vieții cetățenilor noștri:
Alături de colegii din Parlament am promovat legea ce prevede statutul întreprinderilor debutant, astfel companiile și afacerile lansate de tineri vor avea înlesniri și vor fi scutite de diverse controale în primii 3 ani de activitate.
Am sporit nivelul de siguranță rutieră prin interzicerea utilizării dispozitivelor mobile pentru navigarea pe Internet sau scrierea mesajelor în timpul conducerii automobilului, anterior fiind interzise doar apelurile cu telefonul mobil. Mai multe despre proiectele semnate și susținute de mine puteți găsi accesând acest link.
Voi menționa aici și proiectele de modificare a Constituției prin care am optat pentru declararea limbii române ca limbă de stat și consfințirea obiectivului de integrare europeană ca obiectiv strategic pentru dezvoltarea noastră ca țară. Spre regret, deși am sperat că vom atinge consensul larg în aceste două subiecte foarte sensibile pentru societatea noastră, ambele nu au întrunit numărul necesar de voturi, primul din cauza majorității parlamentare, iar al doilea din cauza opoziției.
În ultimul an, în calitatea mea de Vicepreședinte al Parlamentului, am participat la 16 întrevederi oficiale prin care au fost lansate sau intensificate relațiile de cooperare cu mai multe state și instituții internaționale. Am fost încurajat de susținerea partenerilor care și-au reiterat angajamentele pentru cooperarea cu Republica Moldova, cooperare care urmărește interesul cetățenilor moldoveni de pretutindeni.

 

Pe parcursul Legislaturii actuale am fost membrul al delegației Parlamentului RM în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), cea mai mare organizație europeană dedicată apărării drepturilor omului, a democrației și a statului de drept. Țin să menționez faptul că textele adoptate în acest for reprezintă orientări importante pentru Comitetul Miniștrilor, guverne, parlamente și partide politice naționale și pentru alți actori importanți ai societății.
În patru ani de activitate în APCE am semnat 65 de moțiuni și declarații. Am documentat, pregătit și prezentat în plen 6 rapoarte și rezoluții. 
Una dintre multiplele moțiuni pentru rezoluție semnate este cea prin care mi-am arătat poziția pe care o am față de încălcarea brutală a drepturilor omului în Federația Rusă, dar și agresiunea acestui stat față de Ucraina.

  • Am spus nu traficului de maternitate, organizând dezbateri în care am abordat subiecte cum ar fi pericolul practicării surogatului, implicațiile morale și legale ale acestor practici.
Totodată, am întreprins 62 de vizite oficiale de lucru ale Comisiilor și Biroului Permanent al APCE, de documentare, dar și de monitorizare a proceselor democratice din statele comunității europene și din vecinătate. 
Am fost plăcut surprins și totodată onorat când Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei m-a desemnat drept cel mai activ parlamentar al anului 2018. Această apreciere m-a întărit în convingerea că disciplina, respectul față de cetățenii care au avut încredere în mine și implicarea plenară în activitatea încredințată aduc cu sine rezultate frumoase. Și mai mult m-a copleșit faptul că de această reușită s-au bucurat cetățenii noștri, iar sprijinul și aprecierea primită din partea celor de acasă și conaționalilor stabiliți pe alte meleaguri m-a făcut să simt un puternic sentiment de apartenență.
Acestea sunt doar câteva din cifrele ce pot fi verificate și confirmate, pe lângă miile de întâlniri și discuții cu oamenii care și-au expus problemele și pe care i-am ajutat în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova și de reprezentant în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Împreună putem face mai multe. Împreună facem Moldova mai bună!